sâmbătă, 30 martie 2013

Alexandru Macedonski

Alexandru Macedonski

Noaptea de aprilie
Mai ţii oare încă minte noaptea-n care ne-am iubit?...
Un moment! Şi-n el o viaţă de un secol am trăit!
Pentru tine ce-am fost însă? Tot ce-ai fost şi pentru mine.
Un capriciu de o clipă pe-ale inimii ruine!
Iată tot. Fără-ndoială, noaptea, c-o vei fi uitat
Şi te miri de întrebare precum însumi sunt mirat;
Unul ş-altul, de atuncea, multe nopţi avem de-acele
Ca să ne-amintim de toate, este foarte-adevărat!
Dar secretul întrebării, cunoscut inimii mele,
Nu e-al meu să-l dau pe faţă, şi-ţi rămâne a ghici
Pentru ce aceste vorbe vin pe buze-a-mi rătăci
„Mai ţii oare încă minte noaptea-n care ne-am iubit?...
Un moment!... Şi-n el o viaţă de un secol am trăit!"
Eram tineri deopotrivă, visători ca Poezia,
Graţioşi ca Tinereţea, dulci ca două sărutări
Care-aprind pe buze rumeni ale dragostei-mbătări!
Tu în arte, eu în versuri, ne-ncepuserăm solia,
Viitoru-n faţa noastră surâdea, şi între noi
Sta capriciul molatic; iar deschis pentru-amândoi
Se afla Musset pe masă. Mai ţii minte, spune-mi, oare,
Frazele armonioase din poema-ncântătoare,
Când perdelele alcovei tresăreau? Când Rolla, mut,
În beţia cea din urmă sta cu sufletul pierdut!
Marion, pe-ale lui braţe, o copilă! cumpărată
Pe preţ d-aur, de la mă-sa, se zbătea nevinovată!...
O! De ce n-am fost ca Rolla şi ca el să fi făcut
A-mi fi noaptea cea din urmă noaptea ce-am păstrat în minte?...
Câte suferinţe astfel nu mi-aş fi cruţat, şi cât
N-aş dormi acum de bine printre mutele morminte,
Unde scapi de scârba lumii şi de-al traiului urât!
Spune-mi, draga mea... Mă iartă că era să-ţi zic pe nume!...
Poţi să fii cu o femeie, dar de eşti un om de lume,
Trebuie după aceea, doamnă, ca să-i zici, şi eu,
Care fac din lume parte, ca un om cu manieră,
Pot să sar pe ici, pe colo, câte-un gard din drumul meu...
Însăşi le-ai sărit adesea... Să sar însă-o barieră...
Nu e-n gustul dumitale şi nu poate fi-ntr-al meu!...
Doamna mea, dar. Mai ţii minte?... Eu nu uit nimic... Încât
Focul ce ardea în sobă parcă-l văd. Tuşeai p-atunce
Şi credeai că Moartea, grabnic, are-n groapă să te-arunce
Ea luă amorul nostru şi se mulţumi pe-atât!
Este-adevărat, desigur: Nu făcusem jurăminte
Ca să ne iubim o viaţă cum se face-obicinuit!
Un capriciu de o noapte are altfel de cuvinte
Şi, cu toate-aceste, o clipă cât un secol ne-am iubit!
Luna nu era în ceruri ca s-o am de mărturie,
Şi-nchizându-şi somnoroase ochii lor pătrunzători,
Stelele nenumărate de pe bolta azurie
Dormeau duse prin văzduhuri sub o grea manta de nori!
Uşa chiar era-ncuiată. Iar pe uliţa deşeartă
Câţiva nătărăi de frunte se luaseră la ceartă,
Atrăgând de la fereastră pe un curios gardist,
Care, strâns la cataramă, în mundiru-i de cazarmă,
Dup-o lungă sărutare, auzise-n casă larmă...
Precum vezi, n-am nici un martor, şi e lucru foarte trist!...
Lemnele trosneau sub flăcări şi se-ncovoiau în două,
Însă în cenuşă mută de atunci s-au prefăcut,
Că de-ar şti ca să vorbească revenind la viaţa nouă,
Multe-ar mai putea să spună ele, care ne-au văzut!
A! de n-ai uita nimica din momentele trecute,
Dacă noaptea de aprile ţi-a rămas în suvenir,
Vino, vom sorbi din cupa fericirilor pierdute.
Zilele vor curge line după-al nopţilor delir!
Sunt atât de tânăr încă, inima mi-e-atât de plină,
Buzele-mi şoptind un nume după dragoste suspină!
E ciudat, fără-ndoială, — că sunt ani întregi de zile —
Să-mi reamintesc de-o noapte printre nopţile de-aprile,
Şi cu gândul dus la tine, visător, să mă trezesc
Cu o patimă în suflet şi în inimă c-un nume
Ca să-mi fluture pe buze şi să-mi spuie că iubesc!
E ciudat, şi n-am ce zice, dar ciudat aşa cum este,
Face parte integrantă din a dragostei poveste
Inima este-o enigmă şi iubirea un mister,
Le urmez, şi iată totul: să le înţeleg nu cer!
De e scris însă departe unde te-afli-acuma, doamnă,
Să uiţi nopţile de-aprile pentru nopţile de toamnă
Şi să râzi de-aceste versuri ale sufletului meu,
Uită-le, dar lasă-mi dreptul ca să nu le uit şi eu,
Şi să-mi zic ca mângâiere pentr-o patimă adâncă
„Mai ţii oare încă minte noaptea-n care ne-am iubit?
             O mai ţii tu minte încă?...
Într-o clipă trecătoare cât un secol am trăit!"

marți, 26 martie 2013

Good Will Hunting



 
Good Will Hunting
      Dacã te-as întreba despre femei, probabil mi-ai însira o listã cu preferinţele tale. Poate cã te-ai şi culcat cu ele de vreo câteva ori. Dar nu poţi sã-mi spui cum e sã te trezeşti dimineaţa lângã o femeie şi sã te simţi cu adevãrat fericit.
Dacã te întreb despre rãzboi, probabil cã-mi vei cita din Shakespeare. "Încã o datã, la luptã, dragi prieteni!"
Dar nu ai fost niciodatã în toiul unui rãzboi. Nu ai ţinut niciodatã capul prietenului tãu în poalã, şi nu te-ai uitat la el cum respirã pentru ultima oarã, cerându-ţi ajutorul.
      Dacã te-aş  întreba despre iubire, probabil mi-ai cita un sonet, dar nu te-ai simţit niciodatã vulnerabil când ai privit o femeie. Nu ai cunoscut pe nimeni care sã te cuprindã în ochii ei şi sã simţi cã Dumnezeu a trimis un înger pe pãmânt doar pentru tine sã te salveze din adâncimea iadului.
şi nu şti cum e sã fii îngerul ei, şi sã o iubeşti pentru totdeauna. Sã lupţi cu orice pentru ea. Sã lupţi cu cancerul. şi nu ştii cum e sã dormi pe un scaun într-o camerã de spital, timp de douã luni, ţinând-o de mânã, pentru cã doctorii au înţeles din privirea ta cã termenul "ore de vizitã" nu ţi se poate aplica. Nu ştii ce înseamnã sã pierzi ceva cu adevãrat.
      Crezi cã pot spune cum a fost viaţa ta, cum te simţi, cine eşti doar pentru cã am citit Oliver Twist?
Asta te reprezintã? Eu unul, nu dau doi bani pe chestiile astea, pentru cã ştii ceva? Tu nu-mi poţi spune nimic ce nu pot citi în vreo carte.
Doar dacã nu vrei sã vorbeşti despre tine, despre cine eşti tu... Atunci voi fi numai ochi şi urechi. Dar tu nu vrei sã faci asta, aşa e? Eşti îngrozit de ceea ce ai putea spune. Acum fata asta e aproape perfectã. Nu vreau sã stric asta. Poate cã şi tu eşti perfect acum.
Poate cã nu vrei sã strici nici asta. Este extraordinar, ştii? Lucruri mãrunte, ca acesta. Da, dar astea sunt lucrurile care îmi lipsesc cel mai mult. Reacţiile alea ciudate pe care doar eu le ştiam. Astea au fãcut din ea soţia mea.
    Doamne, şi ce bunã era cu mine. Îmi ştia toate defectele. Oamenii le numesc imperfecţiuni, dar nu sunt aşa.Asta e partea bunã. şi apoi trebuie sã alegem pe cine lãsãm în lumea noastrã ciudatã. 
        Nu eşti perfect, bãiete. şi, sã nu te mai ţin în suspans:
fata asta pe care ai cunoscut-o, nici ea nu e perfectã. Întrebarea este dacã sunteţi perfecţi unul pentru celãlalt. Asta e toatã chestia.
La asta se rezumã intimitatea. Poate cã ştii totul pe lumea asta, bãiete, dar rãspunsul la aceastã întrebare nu-l afli pânã nu încerci.    Cu siguranţã rãspunsul nu-l vei afla de la un bãtrân ca mine.
Te-ai întrebat vreodatã cum ar fi fost viaţa ta, dacã nu ţi-ai fi cunoscut soţia?
Ce vrei sã spui? Dacã mi-ar fi fost mai bine fãrã ea?
- Nu. Nu am vrut sã spun asta.
- Nu.
- Nu am vrut sã spun asta.
- E în regulã. E o întrebare importantã. Pentru cã în viaţã vei avea momente grele, dar ele te vor ajuta sã vezi partea bunã a lucrurilor,
cea cãreia nu îi dai atenţie. şi nu regreţi cã ai cunoscut-o pe soţia ta? De ce? Din cauza durerii pe care o simt acum? Am regrete, Will, dar nu regret nicio zi pe care am petrecut-o cu ea.
-Si când ai ştiut cã ea este cea menitã ţie?
În 21 octombrie 1975. Da. Atunci a fost jocul şase din Internaţionale, cel mai tare joc din istoria echipei Red Sox. Am dormit cu prietenii mei pe trotuar toatã noaptea ca sã putem cumpãra bilete. În ziua meciului stãteam într-un bar, Şi aşteptam sã înceapã jocul. Şi a intrat o fatã... Nu pot sã cred cã ai avut bilet
la meciul ãsta!
- Ai intrat şi tu în teren?
- Nu, nu am intrat. Nu eram acolo.
- Nu l-ai vãzut pe Pudge Fisk, pentru cã ai stat într-un bar şi ai bãut ceva cu o femeie pe care doar ce-o cunoscusei?
- Da, dar ar fi trebuit sã o vezi. Era nemaipomenitã. Am spus "Îmi pare rãu bãieţi, dar trebuie sã mã vãd cu o fatã" Nu regret cei 18 ani
în care am fost cãsãtorit cu Nancy. Nu regret nici cei şase ani în care nu am mai lucrat, când ea s-a îmbolnãvit. şi nu regret nici ultimii ani în care a fost foarte bolnavã. şi cu siguranţã nu regret câtuşi de puţin cã nu am vãzut meciul.

marți, 19 martie 2013

Poezie


Ştiu c-am greşit , şi-mi pare rău
Te rog eu de mă iartă !,
Sunt un nimic si totuşi
Un înger am rănit . . .

Rămâi te rog cu mine
Şi inima-mi ascultă,
Ea plange în tăcere
Doar pentru-al tău mare suflet

Promit acum , în faţa tuturor ,
De chipul tău s-am grijă
Precum o mamă iubitoare
De-al său pui ea are grijă

Şi-am sa-ţi cânt iubirea
Pe care eu ţi-o port
Sperând cu disperare
A mă-nţelege tu,  Te rog!

luni, 18 martie 2013

PE DRUMUL CĂTRE ÎMPLINIREA UNUI VIS




MOTTO : “ Dacă poţi avea un vis , inseamnă ca-l poţi realiza  


PE DRUMUL CĂTRE ÎMPLINIREA UNUI VIS

                                                                                        DANILIUC MARCEL CĂTĂLIN
CLASA A XI-A B , MATEMATICĂ-INFORMATICĂ

            Nu scriu aici cu gândul de a impresiona lumea cu ideile mele , scriu pentru ca să nu se risipească ceea ce se află acum in mine,  la un moment dat.  Peste ani cuvintele acestea îmi vor arăta calea pe care am mers. 
Visurile sunt acelea ce iau naştere din sufletul nostru , pe care le traim cu o dorinţă arzătoare în fiecare moment , şi pentru care depunem toate eforturile spre implinirea lor. Un asemenea vis inseamnă să ai un anumit ţel , pe care sa-l setezi ca obiectiv spre realizarea căruia tinzi in fiecare zi ; atunci cănd esti impreună cu ai tăi parinţi , prieteni , cănd citeşti o carte , cand vizionezi un film etc.  „Visul este parte din viaţa noastră , iar noi suntem parte din visul nostru. „
              Întradevar, mintea noastră reprezintă o adevarată fabrică de vise.  De ce spun asta ? Ei bine , fiecare dintre noi are capacitatea de a visa , astfel că oricine dintre noi visează incă de la o varstă mai fragedă sa ajungă intr-un anumit loc. Alţii visează la o casă , la o maşină , la o persoană care sa fie numai a lor sau alţii viseaza pur si simplu sa se dezvolte ca oameni in viaţă , să ajute la dezvoltarea altor fiinţe ş.a.m
              Un factor foarte important care ne deosebeşte in atingerea ţelului este prea cunoscuta „ambiţie”.  O parte din oameni sunt ambiţioşi, crezând cu tărie in succesul lor şi nu se lasă pană cand visul lor nu este realizat , in schimb ceilalţi caută pretexte pentru care pretind cu diferite afirmaţii că atingerea unui scop  este irealizabilă , şi găsesc tot felul de scuze pentru care nu pot face un anumit lucru.
              Cu părere de rău pot spune ca majoritatea oamenilor , nu ştiu să viseze, să vadă partea frumoasă a vieţii dincolo de aparenţe. Pot spune că, de cele mai multe ori viaţa ne răsplateşte în funcţie de cum am acţionat noi de-alungul acestor ani şi la un moment dat realizăm că preţul pe care avem a-l plătii pentru fiecare vis , nu este unul material ci de cele mai multe ori ajungem să plătim preţul timpului, preţul iubirii , preţul răbdării. 
              Pentru ca visul nostru să fie cât mai uşor de relizat avem nevoie de foarte multă răbdare, şi de un anumit timp investit în căutarea unei soluţii prin care să ajungem la împlinirea visului. Este foarte important să ne detaşăm de tot ceea ce inseamnă “ etichetele societaţii” şi să fim foarte bine pregătiţi în ceea ce constă realitatea visului nostru încât oricine ne va spune că ceea ce vrem să realizăm este o misiune imposibilă , acea persoană să nu aibă nici un fel de influienţă negativă asupra noastră.
              În colectivitatea aceasta , în care ne-am aventurat , pentru toţi sau pentru majoritatea grupului care visează să ajungă undeva , banii joacă rolul decisiv , insă eu pot spune că imaginaţia noastră presupune a vedea dincolo de această imperfecţiune şi noi trebuie să vedem banii ca fiind doar un mijloc de schimb impus de societate, care au un rol important dar nu vital in atingerea unui scop şi nimic mai mult.
              In opinia mea, visele sunt perfect realizabile, dacă credem cu adevar în acest lucru şi a înceta in a le mai evalua in bani.  În urmă cu ceva timp am avut posibilitatea să vizionez un documentar care facea referire la atingerea dorinţelor. Am rămas placut impresionat de un exemplu dat , care mi-a rămas întiparit in minte. Daţi-mi voie va rog sa citez!
John Assaraf “Cunoscând această putere, care consta în a crede in propriul ţel, am vrut să verific dacă întradevar funcţionează. În 1955 am creat ceva, numit  „scândura viziunilor”, cu ajutorul căreia să dobândesc ceea ce îmi doream sau ceva ce vroiam să atra,g precum o maşină , sau un ceas , sau sufletul pereche din visurile mele” Acolo am pus o fotografie a ceea ce-mi doream, am pus-o exact pe scândura viziunii. Apoi, zilnic stăteam la biroul meu şi mă uitam la această scândură, încercând să vizualizez mental ceea ce îmi doream pănă ajungeam la aceeaşi stare pe care aş fi avut-o dacă obiectul ar fi fost cu adevarat al meu. La un moment dat m-am mutat şi am pus toată mobila , toate cutiile mele cu lucruri la păstrare. M-am mutat de trei ori in cinci ani şi în cele din urmă am ajuns în California şi am cumparat această casă. Am renovat-o timp de un an după care mi-am adus toate lucrurile din casa care locuisem în urmă cu cinci ani. Într-o dimineaţă, pe la şapte şi jumătate, fiul meu a intrat in birou, şi a dat cu ochii de una din cutiile care stătea sigilată de cinci ani. Apoi s-a aşezat pe ea si a inceput să o lovească cu picioarele, iar eu i-am spus „Scumpule, te rog incetează, am treabă.” , dupa care m-a intrebat ce am in cutie. I-am răspuns “ Sunt scăndurile mele ale viziunii“, am spus “ Sunt scândurile pe care îmi pun dorinţele.” Bineînţeles că fiul meu de doar cinci ani nu a înţeles despre ce e vorba, aşa i-am spus “Dragule, lasă-mă sa-ţi arăt” Aşa că am deschis cutia şi cănd am scos Scăndurile Viziunii pe una dintre ele era o fotografie a unei case pe care o vizualizasem acum cinci ani înainte. Am rămas stupefiat cănd mi-am dat seama că era chiar casa în care locuiam”.
              Exemplul acesta este un exemplu care ar trebui sa deschida noi cărări celor ce şi-au propus să atingă un anumit ţel. Cu siguranţă la cea mai importantă zi a noastră , aceea în care fiecare dintre noi a apărut pe acest sfânt plai,  am fost înzestraţi să urmăm un anumit drum , o anumita cărare care să însemne pentru fiecare succesul ce constă în a fi cu adevar fericit alături de prieteni , de familie şi de partenerul nostru de viaţă.
              Fericirea vine odată cu atingerea ţelului pe care noi ni l-am propus, astfel că mulţi dintre noi suntem nevoiţi să trecem prin situaţii dificile care m-ai târziu vor ajuta la modelarea caracterului.
              Marid Preda spunea l-a un oment dat “ Dacă n-ar exista fericirea atlora, nu ne-am sinchisi de fericirea noastră „
Marid Preda vrea să pună în evidenţă că omul a fost dintotdeauna intr-o mare concurenţă , au fost dintotdeauna invidioşi pe succesul altora şi întotdeauna când au observat acei oameni ce sunt întradevar fericiţi au îcercat din răsputeri să afle , sau să gasească întradevar adevăratul “motiv” pentru care cel de lângă el este atat de fericit.
              Acei oameni ce sunt fericiţi îi fac pe cei nefericiţi să aspire către fericire. Printr-o părere personală pot spune că omul este mult mai aproape de succes atunci când încetează a mai gasi tot felul de comparaţii cu cel de lângă el , atunci când omul este mulţumit îm totalitate de şituaţia lui , atunci vom observa odată cu trecerea timpului că situaţia noastră se va imbunătăţii pe zi ce trece.
              Lucrurile mărunte insă ne fac întradevar fericiţi , nu totdeauna  bogăţia materială aduce fericirea. Ca exemplu avem dintr-o poezie spaniolă , un bărbat care cânta pe drum bucuria de a avea, în afară de a sa cabană trei oi – una îî dă lână , alta îi dă lapte , a treia ăi dă miei. Putem observa astfel cum un simplu om , care nu era un mare deţinător de averi dar in ciuda acestui fapt el era muţumit de situaţia sa şi în schimb acesta era răsplătit cu o bucurie imensă-n suflet.