Gânduri printre rânduri
Uneori îmi pun problema
existenţei omului pe pământ. Si fiecare răspuns pe care-l pot primii e plin de
contradicţii. Există cu adevărat un destin pe care trebuie să-l urmam ? Cât
de mult contribuim noi la realizarea propriului succes ? sau doar pur şi simplu suntem purtaţi de
fiecare acţiune pe care o inteprindem. In viaţă vom fi nevoiţi să facem foarte
multe alegeri , alegeri de pe urma cărora ni se creează propriul viitor, spun
alţii.
Dar dacă ne-am întoarce în
trecut si am alege un alt drum , o altă cărare făcând pur si simplu o alegere
diferită , oare viitorul nostru s-ar schimba radical ? Suntem noi capabili
să luam mereu deciziile corecte ?
Cu siguranţă unii dintre noi ar răspunde că s-au născut ca să-şi atingă un ţel
pe care l au avut propus de către Dumnezeu încă de la prima zi de naştere,
alţii cred că destinul variză in funcţie de noroc, sau alţii spun că în mare
parte viitorul ţine de alegerile pe care le facem incă de mici copii.
Dar
nu suntem prea mici spre a alege drumul unui viitor strălucit ? Suntem
noi întradevăr pregatiţi să luam dezicizii aşa de importante? Toţi suntem întradevăr lucizi
spre a lua o decizie corectă ? Suntem pregatiţi să acceptăm realitatea,
fie ea bună sau rea a trebuit sa menţinem cursul vieţii noastre. Şi acum mă
gândesc , greutăţile pe care le întâmpinăm de-alungul copilăriei, adolescenţei
vor avea un impact pozitiv care va ajuta la realizarea noastră , sau e doar o
piedică spre împlinirea unui vis ?
Întrebări
, întrebări şi întrebări … la care cu greu putem găsi răspunsuri . Problemele
se ivesc la orice colţ , fie ele de orice natură. Ştiu că citeam intr-o zi
« Amurgul gândurilor ‘’ de
prea cunoscutul E.Cioran şi entuziasmat la maxim de ideea textului , la un
moment dat am dat peste o frază în care spunea
“ Ruptura de fiinţă te face bolnav
de tine însuţi, încât este destul să pronunţi cuvinte ca: uitare, nefericire,
despărţire, pentru a te dizolva într-un fior mortal. Şi atunci, ca să trăieşti,
rişti imposibilul: accepţi viaţa. » Acest lucru nu m-a făcut decât să
mă gândesc la greutăţile fiecărei persoane, care a avut neplăcerea de a
experimenta sentimente neplăcute.
Şi cu toate acestea observam că
orice lucru , orice avere strânsă de-alungul vieţii nu ne mai poate ajuta.
Suntem nevoiţi asfel să ne continuăm viaţa , chiar dacă viitorul lasă în
spatele tuturor cicatrice iremediabile , cicatrice ce amintesc prezentului
trecutul dureros al fiecărui individ. Ştiu doar că noi am fost întodeauna
înzestraţi cu mentalitatea de a ne ascunde propriile probleme. Asta pentru că
niciodată nu am fost cu adevărat siguri pe noi , a existat întodeauna o teamă
care ne-a făcut sa ne retragem intr-un colţişor al nostru în care să plângem în
tăcare. Sunt întradevăr unele experienţe cărora e imposibil să le ţi piept,
dupa care orice încercare de a mai rezolva ceva nu mai poate avea nici o
semnficaţie. Căci aşa cum însuşi E.Cioran preciza , după ce am atins limitele
vieţii , dupa ce am trăit cu exasperare tot ceea ce ne oferă acele margini
periculoase , gestul zilnic şi aspiraţia obişnuită îşi pierd orice farmec de
seducţie.
Suntem
noi oare « programaţi « în asa fel incât să suportăm orice chin al vieţii ?
. Uneori mă întreb de ce suntem pedepsiţi atât de rau încât să nu mai existe
o cale prin care să reparăm măcar puţin din ceea ce a fost . Simt cum mă innăbuş de singuratate, de iubire
, de disperare şi de tot ceea ce lumea asta îmi poate întradevar oferi. Nu ţtim ce suntem noi cu adevar în faţa
acestei lumi care ne consumă până la absurd.
Si oare nu ne simţim vinovaţi
de tot ceea ce se întamplă în această crudă lume ? Oare ma mai pot bucura
de momentele în care realizez ca vederea e un factor decisiv în viaţa mea , ştiind
că alţii nu pot vedea ? Oare mă pot bucura de fiecare sunent care mă
încojoară ştiind că există printre noi oameni care nu pot auzi ? Oare bucuria
de a putea merge , oare sentimentul de a sta aici in faţa calculatorului şi a
scrie aceste cuvinte este una care se bazează în totalitate doar pe trăiri fără
regrete ? Şi dacă am fii capabili totalmente de a vedea dincolo de
aparenţe această lume , lumea aceasta ar fi plină de oameni care ar crede că viaţa aceasta
nu le poate oferi nimic. Doar oamenii naivi găsesc astăzi ‘n’ motive de a se
bucura de viaţă, cei care tratează viaţa asa cum este nu vor găsi niciodată
motive pentru care sa se bucure. Marii singuratici nu s-au retras niciodată
pentru a se pregati pentru viaţă, ci pentru a suporta tot chinul acestei lumi.
Sunt sigur că eu nu am nici o
însemnătate în acest univers . Şi oare ce motiv m-ar face acum sa gândesc ?
sau să scriu ? De ce sa ma bucur simţindu-mă responsabil pentru
nefericirea altora ?
« Universul
este un nicăieri Universal , de aceea nu ai unde să te duci niciodată » Dacă
însuşi Universul este un nicăieri universal , nouă unde ne este întradevăr
locul ? Simt că ceva lipseşte ceva nu e la locul lui , si ma retrag astfel
în faţa acestui calculator pentru a încerca să mă linistesc prin literatură.
« Dacă
ar prinde glas agitaţia surdă din mine, fiecare gest ar fi o îngenunchere la un
zid al plângerii E. Cioran . Ştiu că în
sufletul meu se ascund foarte multe intrebări , foarte multe probleme pe care
încerc să le organizez în aşa fel încat viaţa să-mi fie mai uşoară. Şi cu toate
acestea ce rost are de a-mi face viaţa mai uşoară cand mereu există probleme în spate care mă tot
urmaresc ? Viaţa mea e una
contradictorie , una cu întrebări nemărginite, însă cu foarte puţine
răspunsuri. În subconştientul meu se ascunde o anumită frământare care face
referire la icapabilitatea de a-mi răspunde la propriile întrebări .
Pe zi ce trece convingerea mea
că omul este o persoană nefericită , abandonată în această lume care este silit
fără drept de apel sa-şi găsesască o modalitate de viaţă proprie , creşte.
Astăzi , iubirea are atatea
feţe , încat este destul de greu sa găseşti un sâmbure central sau o formă a
iubirii . Iubesti o femeie pentru ceea
ce o diferenţiază în lume , pentru unicitatea ei. Nimic în această lume nu o
poate înlocui atunci cand eşti întradevăr fericit, atunci când iubirea nu
cunoaşte margini.
Cred că iubirea dintre un
bărbat şi o femeie este una esenţială , pe lângă celelalte forme , iubindu-ţi
părinţii , iubindu-ţi animalul de companie etc.
Iubirea dintre un bărbat şi o femeie a fost dintotdeauna una care a
atins cote maxime în ceea ce priveşte , apropierea . « Nu eşti perfect
băiete, şi cu siguranţă nici ea , întrebarea e dacă sunteţi perfecţi unul
pentru celălalt « e fraza care îmi răsuna acum în minte. Persoanele nu au fost create să atingă perfecţiunea
din punct de vedere individual . Asftel că perfecţiunea o putem atinge doar
intr-o relaţie cu pure sentimente.
Sunt astăzi nevoit să asist la
o lume în care « fiecare face ce vrea » şi eu chiar nu mai inţeleg
nimic. Copii in ziua de azi sunt cei mai
expusi la o integrare rapidă în ceea ce numim noi « etichetele
negative » ale societăţii. Trăim intr-o lume plină de erori , din partea
parinţilor si a fiecărui copil în parte. Oare traiul acesta greu , perioada
care se anunţă va fi una care ne va umple de bucurii ? Ştiu doar că
majoritatea copiilor sunt nevoiţi să crească alături de bunici pentru că
adevaraţii părinţi sunt nevoiţi din cauza neajunsurilor să plece în afară pentru
a oferi un trai celor mici. Şi te miri de ce educaţia copiilor noştrii este una
atât de slabă ? Oare se ocupă întradevăr cineva de aceşti copii ?
Oare atunci când greşesc, există cineva care să vină şi să le spună « Nu
e bine ceea ce faci : ».
Suntem nevoiţi astfel să ne
bucurăm de ideea că , copii noştrii trăiesc şi incă sunt in viaţă, dar nu ne
intrebam şi dacă educaţia lor este una corectă. Cum mă pot bucura de apropierea
parinţilor mei ştiind că undeva, exista copii care asteaptă cu sufletul la gură
sa-şi revadă parinţii ?
