Un text , aparţinând lui Dostoievski , din romanul - Crimă şi pedeapsă - , cu privire la copiii care erau îndrăgiţi de eroul nostru , prinţul Mîskin
Mă uit acum la dumneavoastră,
începu el într-un tîrziu, cum mă priviţi cu atîta curiozitate, încît, dacă n-aş
satisface-o pe loc, aţi fi în stare să vă supăraţi pe mine. Glumesc, fireşte,
se grăbi el să adauge zîmbind. Acolo... în sat erau mulţi copii, o droaie de
şcolari. N-aş putea spune că-i învăţam, a - nu! îl aveau pentru asta pe învăţătorul
Jules Thibaud; îi mai învăţam şi eu cîte ceva, dacă vreţi, dar mai ales îmi plăcea
să mă aflu în mijlocul lor, şi aşa îmi petrecui între ei toţi cei patru ani cît
am stat acolo. N-aveam nevoie de nimic altceva. Le spuneam tot, nu le tăinuiam
nimic. în cele din urmă, părinţii începură să se arate nemulţumiţi, pentru că
micuţii nu mai puteau fără mine şi se adunau mereu în juru-mi, iar învăţătorul
deveni cel mai mare duşman al meu. Mi-am făcut mulţi duşrnani acolo, şi tot
numai din cauza copiilor. Pînă şi Schneider m-a dojenit pentru asta. Şi de ce
le-a fost atîta teamă? Copilului poţi să-i spui tot. M-a mirat întotdeauna
ideea greşită pe care adulţii şi-o fac despre copii; ce puţin îi cunosc şi-i
înţeleg chiar şi părinţii înşişi!
Nu trebuie să le ascundem nimic
copiilor sub pretext că sînt încă mici şi că la vîrsta lor e prea devreme să cunoască
unele lucruri. Ce tristă şi nenorocită mentalitate! Şi cît de bine îşi dau seama
copiii că părinţii lor îi consideră drept neştiutori şi inapţi să înţeleagă,
cînd în realitate ei înţeleg totul! Oamenii mari nici nu bănuiesc că pînă şi în
chestiunile cele mai dificile copilul poate da un sfat de o extremă importanţă.
O, Doamne! Cînd vezi păsăruica asta micuţă şi drăgălaşă că se uită la tine cu
ochi plini de încredere şi aşteptare fericită, cum să nu-ţi fie ruşine s-o
înşeli! Îi numesc pitulici, pentru că păsărelele sînt cele mai bune vietăţi din
cîte există pe lume. De fapt, toată supărarea din sat împotriva mea a început
din altă cauză... Cît despre Thibaud, la el era pur şi simplu invidie; începu
mai întîi prin a clătina din cap, mirîndu-se cum de pricepeau copiii tot ce le
spuneam eu, şi aproape că nu înţelegeau deloc cele ce le spunea el; pe urmă se
apucă să rîdă de mine cînd îi spusei că, de fapt, noi amîndoi n-o să-I învăţăm
nimic, ci avem de învăţat multe de la ei. Şi cum de a putut să mă invidieze şi să
mă calomnieze, cînd el însuşi trăia în mijlocul copiilor?! Contactul cu copiii
e aşa de înviorător... Apropierea lor îţi vindecă sufletul...
